“Avem deosebita plăcere și onoare de a vă invita să sărbătorim prin știință Centenarul Marii Uniri și vă adresăm un îndemn pentru susținerea misiunii noastre de promovare și menținere a Balneoclimatologiei și Recuperării Medicale pe locul de frunte pe care îl merită”

SANATORIUL BALNEAR ŞI DE RECUPERARE TECHIRGHIOL
În colaborare cu
Colegiul Medicilor din Județul Constanța (CMRCT)
Asociaţia Română de Balneologie (ARB)
Societatea Română de Medicină Fizică, de Recuperare și Balneoclimatologie (SRMFRB)
Societatea de Neurologie din România (SNR)
Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie (INRMFB)
Societatea Română de Patologie, Terapie și Recuperare, Vertebro-Medulare (RoSCoS)
Societatea Română de NeuroReabilitare (RoSNeRa)
Organizația Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR)
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină “Grigore Antipa” (INCDM)
Sub egida
Asociației Medicale Române (AMR)
Sub auspiciile academice ale
Academiei de Științe Medicale (ASM)

Universității de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti (UMF “Carol Davila”)
Universității ,,Ovidius“ din Constanța (UOC)
The European Federation of NeuroRehabilitation Societies (EFNR)
Balkan Environmental Association (B.E.N.A.)
Organizează
Conferinţa națională cu participare internațională
,,Dimensiunea integrativă a valorificării resurselor sanogene
din arealul lacului Techirghiol”
– 119 ani de cercetare clinică și management balnear maritim
– 45 de ani de la inaugurarea Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol
Techirghiol, 29 iunie – 01 iulie 2018
Avem deosebita plăcere să vă invităm să sărbătorim împreună Centenarul Marii Uniri și 140 de ani
de la revenirea Dobrogei la Țară, 119 ani de balneologie maritimă românească și 45 de ani de la
inaugurarea Sanatoriului Balnear și Recuperare Techirghiol printr-o conferință națională cu participare
internațională. Vă adresăm îndemnul să ne fiți alături în susținerea misiunii noastre de promovare și
menținere a Balneoclimatologiei și Recuperării Medicale pe locul de frunte pe care îl merită, să apărăm
cauza lacului Techirghiol de a rămâne un dar de sănătate. Prin obiectivele stabilite și prin programul
științific al manifestării, ne propunem să descoperim noutățile legate de rolul și importanța unui
tratament de recuperare medicală complex, care îmbină metode tradiționale și pe cele inovatoare,
împreună cu personalități de marcă în acest domeniu care ne vor împărtăși din experiența lor
profesională. Propunerea din acest an este atractivă atât prin modul de organizare a sesiunilor cât și
prin oferta tematică, conferința prilejuind un schimb activ de informații profesionale util pentru fiecare
participant.
PREȘEDINȚI DE ONOARE
Academician Constantin Ionescu-Tîrgoviște
Prof. Univ. Dr. Victor Lorin Purcărea
Prof. Univ. Dr. Sorin Rugină
Prof. Univ. Dr. Gelu Onose
PREȘEDINȚI
Drd. Jur. Elena Roxana Almășan
Dr. Horia Lăzărescu
Conf. Univ. Dr. Dan- Marcel Iliescu
Conf. Univ. Dr. Dan Blendea

COMITETUL ȘTIINȚIFIC
Președinți
Dr. Liliana – Elena Stanciu
Dr. Biolog Constantin Munteanu
Conf. Univ. Dr. Olga Surdu
Vicepreședinți
CSI Dr. Mariana Golumbeanu
Ș.L. Dr. Gabriela Dogaru
As. Univ. Dr. Doinița Oprea
As. Univ. Dr. Carmen Oprea
Membri
Prof. Univ. Dr. Ilija Brceski
Prof. Univ. Dr. Didem Evci Kiraz
Prof. Univ. Dr. Mihail Kochubovski
Prof. Univ. Dr. Maria Popa
Assoc. Prof. Dr. Zacharoula Andreopoulou
Assoc. Prof. Dr. Carolina Constantin
CSI Dr. Simion Nicolaev
CSI Dr. Tania Zaharia
Conf. Univ. Dr. Liliana Pădure
Conf. Univ. Dr. Camelia Ciobotaru
Ș.L. Dr. Mădălina Gabriela Iliescu
Dr. Simona Carniciu
Dr. Viorica Marin
Dr. Daniela Profir
Dr. Sibel Demirgian
Dr. Marius Sorin Chiriac
COMITETUL DE ORGANIZARE
Președinte
Ș.L. Dr. Elena Valentina Ionescu
Vicepreședinți
Dr. Liviu Iordache
Conf. Univ. Dr. Aurelia Lăpușan
Membri
Dr. Elena Cristescu
Dr. Andreea Miriţă
Dr. Mihaela Minea
Dr. Nurla Ghiulcin
Dr. Augustin Alexandru Marin
Dr. Doroteea Teoibaș
Dr. Simona Stoica
Dr. Adriana Mihăilescu
Dr. Iuliana Bănărescu
Dr. Monica Nedelea

Secretariat
Laura Curtveli
Liana Grigore

Arii tematice / Topic-uri
– Intervenții recuperatorii de medicină fizică
– Management Balnear Integrat. Protecția Mediului. Resurse şi Legislaţie
– Recuperare în afecțiuni neurologice
– Balneoclimatologia. Importanța factorilor naturali de cură în Recuperarea medicală
– Interferențe medicale între specialități
– Varia
Limbile oficiale ale conferinţei: română şi engleză
Manifestarea va fi creditată de către Colegiul Medicilor cu 11 puncte EMC.
Vă aşteptăm la Techirghiol!
Manager Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol,
Drd. Jur. Elena Roxana Almășan