Oaza de sanatate

Techirghiol - proba timpului

Istoria Techirghiolui, atât cât s-a lăsat ea cercetată până acum, ne poartă din antichitate, de la Iason şi legendă Argonauţilor petrecută pe ţărmuri euxine, acolo unde marea şi lacul se logodesc cu o floare, la bătrânul orb Techir şi măgarul sau, tămăduiţi în apele lacului, de la Apostolul Andrei, ocrotitorul Dobrogei, la domnitorul Mircea cel Bătrân şi până în vremurile de apus ale ocupaţiei otomane. Staţiunea Techirghiol Favorizată de climă de stepă marina, mai adăpostită de brizele puternice ale marii şi de vânturile de nord-est, datorită distanţei faţă de mare şi reliefului din jur, staţiunea balneo-climaterică Techirghiol beneficiază de existenţa unor condiţii naturale deosebite, concretizate în prezenţa unor factori naturali sanogeni şi anume: climatul stimulent, nămolul sapropelic şi apă cloruro-sodică-iodurata a lacului.

Sanatoriul

"Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol, cu profil locomotor şi ginecologie adulţi, funcţionează tot timpul anului şi beneficiază de existenţa uneia dintre cele mai moderne baze de tratament balneo-fizical-kinetic din ţară noastră. Aici se asigura tratamentul pacienţilor internaţi în cele trei secţii de adulţi ale sanatoriului, precum şi tratamente ambulatorii. Fiind dispusă pe două niveluri, în baza de tratament se pot trata până la 1.000 de pacienţi zilnic şi se pot realiza peste 6.000 de servicii medicale zilnic", explică directorul medical al unităţii, dr. Elena Ionescu.

Techirghiol

De asemenea, sanatoriul beneficiază de existenţa unei secţii de recuperare copii, una dintre puţinele secţii existente la noi în ţară, având în vedere că specialiştii în recuperare pediatrică sunt în număr foarte mic în România. Afecţiunile tratate Tratamentul, structurat pe cele trei scopuri principale: recuperator, curativ şi profilactic, se adresează afecţiunilor aparatului locomotor (degenerative, abarticulare, inflamatorii, posttraumatice), neurologice, ginecologice (în special sterilitatea secundară), dermatologice (în special psoriazisul cutanat) şi bolilor asociate (respiratorii, profesionale, endocrine, cardio-vasculare). De două ori mai mulţi turişti străini Peste 900 de pacienţi la fiecare serie de zece zile vin vara la Techirgiol pentru a face tratament cu nămolul sapropelic şi apă sărată. Dintre aceştia, peste 15% sunt turişti străini, în principal europeni, din ţări precum Germania, Franţa, Italia şi Rusia. În 2013 s-a înregistrat o dublare a numărului de turişti faţă de anul precedent, fapt ce dovedeşte interesul în continuă creştere pentru această staţiune de tratament.